“ The next time you look into the mirror, just look at the way the ears rest next to the head; look at the way the hairline grows; think of all the little bones in your wrist. It is a miracle. And the dance is a celebration of that miracle.”  Martha Graham

Dansul contemporan s-a nascut ca un dialog intre diferite curente artistice, luand atat influente din dansul modern cat si din miscarea postmoderna; el aduce o viziune noua asupra trupului si asupra spectacolului, fiind in  special un mod de a privi inainte, de a dezvolta. 

 

Scurt istoric

 

Dansul contemporan a aparut in a doua jumatate a secolului al XX-lea, avand la baza dansul modern si post modern.

Dansul modern:

Dansul modern s-a format ca o reactie la tehnica baletului clasic, ca o lupta impotriva regulilor stricte, impotriva ideii de a sfida gravitatia (elevatia), adesea intalnita in conceptia clasica. Astfel in dansul modern intalnim improvizatii pe tema echilibrului, utilizarea podelei nu numai ca punct de sprijin ci si ca element care ofera energie dansului. Dansul modern a cunoscut foarte multe curente si nume de seama incepand cu dansul liber al Isadorei Duncan, pana la expresionismul scolii germane care punea accent pe trairile transmise prin intermediul dansului (o reprezentanta fiind Mary Wigman), de la Martha Graham si exprimarea “psihologiei durerii”, pana la Doris Humphrey sustinuta de Jose Limon in tehnica bazata pe lucrul cu dezechilibrul (caderi, reveniri). Din tehnica de dans modern fac parte: contractiile torso-ului, extensiile, pozitia paralela a picioarelor, caderi la podea, lucru cu bratele si expresivitatea spatelui. Un nume remarcabil care face trecerea catre ruptura postmodernista este cel al coregrafului Merce Cunningham. El pune in discutie faptul ca modernismul foloseste in continuare dansul ca pe un instrument de a prezenta povesti, emotii, ganduri. El vede corpul si dansul fascinant in sine si dezvolta ceea ce a fost numit “dans abstract”. Deasemenea prin colaborarea cu muzicianul John Cage a dezvoltat “chance technique” in care muzica si partitura de miscare erau compuse separat si se intalneau pentru prima oara cu o zi inainte de performance. Ei au dezvoltat arta happening-ului prin diferite colaborari cu nume de seama din arta vizuala precum Robert Rauschenberg sau Andy Warhol. Tehnica sa (desi el a negat adesea ca ar fi creat o tehnica, spunand ca tehnica se adapteaza in functie de spectacol) include pozitii de dans clasic transformate en dedans (in interior) dar si miscari ale torso-ului, contractii, extensii atat de utilizate in dansul modern. Dansul modern exista inca prin prezenta unor companiilor acestor coregrafi inovatori la acea vreme si prin adaptarea la diferite culturi precum cea afro-americana (Alvin Ayley Dance Company).

Dansul postmodern a aparut intre anii 60′-70′ in SUA odata cu Anna Halprin, Simone Forti (Logomotion), Judson Theater, ca o reactie la constrangerile de tip compozitional intalnite in dansul modern. Declarand ca :  ” Orice miscare poate fi privita ca dans si orice persoana poate fi un dansator (cu sau fara pregatire profesionista)” postmodernistii au introdus miscarea cotidiana in spatiul performativ. Acesta s-a mutat si in afara scenei, relatia cu publicul a fost supusa unui dialog continuu, influentele altor arte precum cea a filmului  au devenit din ce in ce mai prezente cu cat miscarea dansului postmodern adopta ideologia postmodernista deja prezenta in alte arte. Mostenirea acestui curent important poate fi observata in dansul contemporan actual.

Avand in spate aceasta istorie dansul contemporan dezvolta mai departe diferite tehnici de miscare precum :

Contact Improvisation (Steve Paxton) care se bazeaza pe contactul dintre doua sau mai multe corpuri folosind constient influenta legilor fizicii,

Release Techniques, nume dat pentru o varietate de tehnici corporale care se bazeaza pe folosirea constienta a respiratiei, alinierea scheletului, articulatii libere, folosirea momentumului si a gravitatiei pentru a face miscarea mai usoara. Scopul este eficientizarea miscarii ( exemple: tehnica Feldenkreis, Alexander Technique, Body Mind Centering, etc),

Axis Syllabus (Frey Faust) Este o mixtura intre informatii luate din mai multe orientari stiintifice (biomecanica, fiziologie, fizica- aplicate intr-un mod cat mai practic) avand ca scop o miscare sanatoasa si eficienta a corpului uman. Ea este atat o tehnica de miscare cat si de predare a miscarii avand profesori certificati. Numele sau provine de la termenul de axa ( o linie in jurul careia se poate roti o articulatie sau un segment de corp) si din latinul “syllabus” care ne duce cu gandul la un vocabular de miscare, o gramatica a miscarii. Acesti termeni pun in discutie orientarea spatiala, masa corporala in miscare, momentumul, inertia. Astfel, aceasta tehnica foarte noua a fost denumita ca :” o gramatica a principiilor fizio-dinamice” .

Nume de seama ale dansului contemporan actual: Anne Teresa de Keersmaeker, Wim Vandekeybus cu a sa Ultima Vez, William Forsythe, Sasha Waltz, Vera Mantero, Jerome Bel, Pina Bausch Company (teatru dans), Batsheva Dance Company etc…

Deasemenea concomitent arta dansului neoclasic este dusa mai departe de companii precum: Nederland Dance Company (Jiri Kylian) , Angelin Preljocaj, Nacho Duato, Bejart Company,Cullberg Ballet etc…

Dansul Contemporan ramane o forma de dans plina de libertate si creativitate, o forma de exprimare de sine cat mai personala (atat pentru coregrafi cat si pentru incepatori) dar si o metoda de a relationa cu exteriorul, cu oamenii din jur: fie public, parteneri de dans, sau pur si simplu oameni din viata fiecaruia.

https://www.youtube.com/watch?v=qD8R4yj3f1s